Depresia majoră diagnosticată prin analize de sânge

Cercetătorii au reușit să identifice o componentă a membranei celulare implicată în transportul de serotonină (SERT -€“ Serotonin Transporter), aceasta fiind cea care facilitează accesul serotoninei în interiorul celulei. Serotonina fiind în mod popular numită „hormonul fericirii”, iar la nivelul creierului aceasta reglând rețelele neuronale implicate în depresie, depresia fiind în mod frecvent cauzată de lipsa sau de nivelul scăzut al serotoninei.

Această proteină (SERT) apare în cantități mari și în alte organe din corp, mai precis în intestine, sau în sânge, studiile recente arătând că proteina implicată în transportul serotoninei la nivelul creierului are același tip de acțiune și în sânge, asigurându-se că trombocitele mențin o concentrație de serotonină corespunzătoare la nivelul plasmei sangvine.

Cercetătorii de la Universitatea de medicină din Viena au demonstrat, cu ajutorul RMN-ului funcțional, că există o relație strânsă între viteza de refacere a proteinei responsabile de transportul serotoninei la nivelul celular și funcționarea circuitelor neuronale responsabile de depresie de la nivelul creierului.

Acesta este primul studiu care a reușit să prezică depresia majoră (funcționarea circuitelor neuronale responsabile de depresie) folosind un simplu test de sânge.

Ce ar putea însemna asta?

Dacă studiile viitoare vor confirma descoperirile recente ar putea exista un diagnostic medical al depresiei bazat pe markeri biologici, ceea ce ar însemna că depresia, plus alte boli psihice, vor putea fi identificate în fazele incipiente, tratamentele vor putea fi ajustate în funcție de analizele de sânge, evoluția va putea fi urmărită mult mai ușor și nu în ultimul rând ar dispărea o parte din critica adusă psihiatriei și medicamentelor de psihiatrie.

Sursa – http://www.sciencedaily.com/releases/2014/04/140429105015.htm

Reclame
Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Luna Conștientizării Sănătății Mentale

Luna Mai este „Luna Conștientizării Sănătății Mentale” și reprezintă un prilej bun de a evidenția, din nou, una dintre cele mai importante bariere în calea reintegrării sociale a persoanelor cu boală psihică „stigmatizarea”.

Image

„O civilizație ar trebui judecată după felul în care se poartă cu persoanele cu boală psihică” 

În ciuda faptului că bolile psihice nu mai reprezintă un mister și oricine se poate informa în ceea ce privește afecțiunile psihice majore (depresie, anxietate, schizofrenie etc.), persoanele cu boala psihică sunt văzute în continuare că niște ciudați, inadaptați, că niște indivizi defecți și fără speranță de recuperare. 

Un exemplu foarte bun despre discriminările făcute în cazul persoanelor cu diagnostic psihiatric este oferit de Vikram Patel care expune următoarea situație (video aici):

„Imaginați-vă pentru o clipă. Doi bărbaţi, Rahul şi Rajiv, din acelaşi cartier, cu aceeaşi educaţie şi slujbe similare ajung la spitalul local acuzând o durere acută în piept. Lui Rahul i se oferă o procedură cardiacă, dar Rajiv e trimis acasă.

Ce explicație ar putea avea tratamentul diferit oferit acestor doi bărbaţi aproape identici?

Rajiv are o boală mintală. 

Diferenţa calitativă a îngrijirii medicale primite de bolnavii mintal e unul dintre motivele pentru care trăiesc mai puţin decât cei fără boli mintale. Chiar şi în cele mai bogate ţări, diferenţa între speranţele de viaţă e de 20 de ani. În ţările în dezvoltare, această diferenţă e chiar mai mare.

Faptul că există diferențe în îngrijirea medicală reprezintă doar unul dintre aspectele problemei, fiind important pentru că își pune amprenta asupra speranței de viață, însă mai există încă foarte multe aspecte ale problemei, la fel de importante, influențând calitatea vieții individului.

Dacă ai un diagnostic psihiatric nu vei mai fi privit la fel că înainte de cei din jurul tău, prietenii încep să dispară, persoanele care au răbdare să te asculte sau să te ajute în situațiile dificile devin din ce în ce mai puține, îți scad șansele la un loc de muncă, oamenii încep să-ți dea sfaturi sau să te judece, să te privească de sus sau să le fie frică de tine, iar mass-media o să încurajeze din plin aceste comportamente etichetând în mod negativ persoanele care au un diagnostic psihiatric. 

De partea cealaltă a baricadei, persoanele care sunt supuse stigmatizării pe baza diagnosticului psihiatric simt:

1. Rușine
2. Vinovăție
3. Simt că sunt „oaia neagra” a familiei
4. Se simt izolate
5. Excludere socială
6. Se simt subiectul stereotipurilor
7. Discriminare

(sursa aici)

Toate aceste trăiri creează o încărcătură emoțională negativă, încărcătură pe care individul cu boală psihică trebuie să o ducă și să încerce să o gestioneze, dincolo de problemele concrete ale bolii cu care se confruntă zi de zi.

Ceea ce societatea ar putea foarte ușor sa facă pentru ei, în lipsa unor măsuri concrete de sprijinire și ajutorare, ar fi să aplice  motto-ul pe care îl învață studenți la medicină în primii ani de practică „primum non nocere” (în primul rând să nu faci rău) sau în cazul de față „în primul rând să nu stigmatizezi”

Surse:

http://apt.rcpsych.org/content/6/1/65.full

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Despre bârfă

În anul 1 de facultate, la examenul de mecanisme cognitive, unul dintre subiectele bonus, a fost să descriem care este rolul/utilitatea comportamtenului pe care îl numim în mod generic bârfă. A fost un subiect mult mai interesant decât celelalte și reprezintă un puzzle din foarte multe puncte de vedere.

Deși în mod normal este un comportament care este blamat și de care încercam să ne debarasăm, el reprezintă o parte importantă a comunicării umane, ba chiar ar reprezenta, spune teoria evoluționista modernă, motorul societății umane așa cum o știm noi în prezent.

S-a crezut mult timp că limbajul a evoluat doar pentru a permite schimbul de informație între indivizi, informație care în contextul omului primitiv ar fi avut legătură cu transmiterea de instrucțiuni (cum să faci o unealtă), organizarea vânătorii, transmiterea de informații despre resursele (apa, hrană) sau pericolele existente.

Însă una dintre ipotezele care a câștigat un rol important în psihologia evoluționistă este că limbajul uman a evoluat atunci când în care am început să trăim în grupuri din ce în ce mai mari, iar în momentul în care grupul social a început să crească bârfa a fost unul dintre instrumentele importante, prin care coeziunea grupului a putut fi realizată.

La ce ne ajută bârfa?

1. Reprezintă o sancțiune socială

În societatea umană primitivă era foarte important că oamenii să știe în ce măsură pot avea incredere unii în ceilalți pe termen lung, iar prin bârfă comunitatea reușea să afle în care dintre membrii poate avea încredere și în care nu. Informațiile relevante din punct de vedere social aveau legătură cu corectitudinea individului, moralitatea lui, felul în care se raportează la regulile grupului, nivelul de altruism sau egoism, abilitățile pe care acesta le are.

Într-o comunitate cu un număr mare de indivizi era imposibil să poți fi în contact cu toți în același timp pentru a le observa comportamentul, însă cu ajutorul limbajului puteau fi transmise informații esențiale despre diverși membrii care încălcau regulamentul grupului și se putea face lucrul acesta mai ales când ei nu erau de față.

Acest sistem informațional a reprezentat o unealtă extrem de importantă timp de sute de mii de ani și în comunitățile restrânse, în comunitățile rurale, reprezintă încă o sursă de informații esențială, în timp ce în orașele mari a fost înlocuită cu norme legale care te obligă să aduci cazierul sau scrisori de recomandare în momentul în care dorești să obții un anumit statut.

2. Le spune celorlalți cum ne raportăm noi la reguli.

Prima axiomă a comunicării spune că „este imposibil să nu comunici”, prin tot ceea ce faci spui ceva despre tine, chiar și atunci când taci. Prin ceea ce bârfim ne dezvăluim o parte din convingerile și valorile la care ne raportăm.

Dacă una dintre valorile morale ale grupului din care facem parte va fi fidelitatea în cuplu, în mod automat unul dintre subiectele de bârfă va fi infidelitatea anumitor membrii ai grupului. Din felul în care ne raportăm la subiect, de la foarte critic la foarte permisiv, le transmitem celorlalți care sunt valorile noastre morale. Asta va duce la formarea de grupuri sociale în care valorile morale vor fi relativ asemănătoare.

3. Bârfa reprezintă un liant social

Teoria spune că în relaționarea dintre indivizi sunt mai mult mai importante informațiile negative împărtășite de către membrii, decât informațiile pozitive (în general  bârfa are conotație negativă) „două persoane care nu se cunosc se vor simți mai apropiate dacă își împărtășesc anumite observații negative despre a treia, care nu este de față, comparativ cu situația în care ar împărtăși o informație pozitivă”
4. Bârfa poate fi o formă de sublimare a agresivității fizice
Sigmund Freud spunea că prima persoană care a înjurat în loc să arunce cu piatră a fost inventatorul civilizației. Din acest punct de vedere și bârfa poate reprezenta o formă de evoluție a felului în care îi pedepsim pe ceilalți pentru comportamentele lor care încalcă regulamentul de grup.

 

Publicat în Psihologie evolutionista | Lasă un comentariu

Iluziile pozitive

Pentru a face față anxietății generate de faptul că suntem amenințați de tot felul de pericole ( accidente, boli, eșecuri, moarte) folosim o paletă largă de mecanisme de apărare. Spun specialiștii că ne-ar fi foarte greu să ne păstrăm sănătatea mintală dacă nu le-am folosi, anxietatea pe care ar trebui să o tolerăm fiind foarte greu de suportat.

Aceste mecanisme de apărare sau iluzii pozitive au menirea de a ne proteja, a ne oferi o doză confort și de a proiecta viitorul într-o manieră pozitivă, astfel încât să ne ofere energie pentru a investi în acțiuni sau lucruri pe care le considerăm dezirabile.

Cele mai întâlnite iluzii pozitive sunt:

– Iluzia de superioritate
– Iluzia controlului
– Iluzia viitorului pozitiv (optimismul exagerat)

1. Iluzia de superioritate sau efectul peste medie este cea care ne face să avem o încredere foarte mare în forțele proprii. Teoria spune că tindem să ne supraevaluăm aptitudinile la care suntem cât de cât buni.

În diferite sondaje majoritatea oamenilor tind să se coteze mai buni decât media, indiferent că este vorba de abilitățile de condus, parenting, de creativitate, frumusețe sau sinceritate ceea ce este practic imposibil, având în vedere că majoritatea ne aflăm în medie din cele mai multe puncte de vedere.

Un aspect interesant este faptul că oamenii tind să aibă foarte mare încredere în memoria proprie, lucru dovedit de psihologia judiciară ca fiind fals, tindem să ne amăgim și să ne falsificăm foarte ușor amintirile pentru a se potrivi cu convingerile noastre despre lume ( o să am pretenția că voi lua o notă mare la examen dacă îmi evaluez inteligența și efortul depus că fiind peste medie, însă de multe ori rezultatele la teste sunt mai mici decât indivizii își imaginează că vor fi)

La baza iluziei de superioritate stă faptul că avem tendința de a fi foarte atenți la calitățile noastre și mai puțin atenți la defectele pe care le avem.

2. Iluzia controlului ne face să credem că putem controla mai multe evenimente decât putem controla cu adevarat.

Această iluzie se întâlnește foarte mult la persoanele cu o structură de personalitate anxioasă care încearcă să țină sub control evenimente cu un grad înalt de variabilitate.

Încercând să exercitam control asupra a ceea ce ni se întâmplă ajungem de foarte multe ori să punem în joc comportamente dezadaptative, de exemplu cineva care se teme că va fi părăsit va pune presiune pe partenerul de cuplu încercând să evite un deznodământ nefericit, ceea ce va duce la slăbirea relației de cuplu.

Un alt exemplu foarte întâlnit al felului în care încercam să controlăm sau să modificăm ceea ce ni se va întâmplă este reprezentat de superstiții, credințele iraționale și rutina foarte rigidă. Multe persoane se bazează pe obiecte norocoase sau comportamente repetitive atunci când au o sarcină dificilă de realizat sau când trebuie să treacă printr-o situație dificilă.

Superstițiile de genul „dacă îmi taie o pisică neagră calea o să am ghinion”, „nu dau bani cu împrumut în ziua de luni”, „dacă o să am anumite obiecte de mobilier în casă, dispuse într-o anumită configurație o să am noroc la bani (feng shui)” sunt proiectate de mintea umană astfel încât să încerce să controleze evenimente care pot provoca suferință în cazul în care rezultatele sunt negative.

3. Optimismul exagerat se manifestă prin faptul că tindem să ne proiectăm viitorul mai frumos, mai roz decât ne arată datele din prezent.

Majoritatea oamenilor vor avea un răspuns optimist dacă vor fi întrebați cum se văd peste 5 ani, foarte puțini vor spune că o vor duce mai rău din punct de vedere financiar, relațional sau în ceea ce privește starea de sănătate, chiar dacă datele din prezent nu susțin o astfel de teorie optimistă.

O altă formă de optimism exagerat se manifestă sub forma enunțurilor de genul „mie nu mi se poate întâmpla să…”. În acest fel majoritatea oamenilor își subestimează șansele de a trăi evenimente negative, excluzându-se din categoria oamenilor cărora li se întâmplă astfel de lucruri.

De exemplu toți fumătorii știu că fumatul dăunează și riscul lor de cancer este crescut, însă își subestimează șansele de a se îmbolnăvi „știu că face rău, însă bunicul€™ a fumat până la 80 de ani și n-a avut nimic”. Tot din această cauza mulți oameni tind să încalce regulile de siguranță (condus sub influența alcoolului, nerespectarea normelor de protecție a muncii, sex neprotejat, sporturi extreme) sau să omită controalele medicale regulate.

Toate aceste iluzii pozitive au beneficiile și costurile lor. Pe de-o parte optimismul poate funcționa ca profeție auto-împlinită, ne consolidează stima de sine, ne fac sa experimentăm emoții pozitive și ne feresc de anxietate și stres, iar pe de altă parte pot să ne determine să luăm decizii greșite, să nu calculăm foarte bine riscurile atunci când este nevoie și să nu fim foarte bine ancorați în realitate.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Mituri despre boala psihica

Asta este unul dintre subiectele pentru care am pornit blogul si o sa il tot repet pentru ca ma deranjeaza sa vad ca toata lumea judeca persoanele cu boala psihica de parca am trai inca in evul mediu.

Mit: Copii nu sufera de probleme de sanatate mentala

Fapt: Jumatate dintre problemele de sanatate mentala au manifestari inainte ca persoana sa implineasca 14 ani si trei sferturi dintre tulburarile psihice au debutul inainte de 24 de ani.

Din pacate doar 20% dintre copii si adolescentii diagnosticabili cu probleme de sanatate mentala primesc ajutorul de care au nevoie. Suportul psihologic timpuriu poate ajuta copilul inainte ca problemele de sanatate mentala sa interfereze cu dezvoltarea acestuia.

Mit: Persoanele cu probleme de sanatate mentala sunt violente si imprevizibile 

Majoritatea persoanelor cu probleme de sanatate mentala nu sunt violente si doar 3-5% dintre actele de violenta pot fi atribuite indivizilor cu o boala psihica grava. De fapt oamenii cu probleme de sanatate mentala sunt de pana la 10 ori mai predispusi sa fie victimele unei agresiuni decat persoanele din populatia generala.

Mit: Slabiciunile personale sau problemele de caracter cauzeaza problemele de sanatate mentala.

Fapt: Problemele de sanatate mentala nu au nimic de-a face cu a fi lenes sau a avea slabiciuni, indivizii avand nevoie de ajutor pentru a reusi sa se vindece. Exista mai multi factori care contribuie la problemele de sanatate mentala:

– factorii biologici (genetici, bolile fizice, accidentele, dezechilibrul de la nivelul neurotransmitatorilor)

– experientele de viata (trauma, istorie de abuz sau abandon)

– un istoric de boala psihica in familie

Mit: Nu exista nici o speranta pentru oamenii cu probleme de sanatate mentala, daca cineva s-a imbolnavit nu o sa isi mai revina niciodata. 

Fapt: Studiile arata ca persoanale cu probleme de sanatate mentala se pot simti mai bine si chiar sa se recupereze complet. Prin recuperare se intelege procesul prin care oamenii sunt capabili sa traiasca, munceasca, invete si sa participe din plin la viata comunitatii. Exista in prezent mai multe forme de tratament, servicii si sisteme de suport comunitar care au rezultate in acest domeniu.

Mit: Nu pot sa fac nimic pentru o persoana cu probleme de sanatate mentala

Fapt: Prietenii si familia persoanei cu probleme de sanatate mentala pot si fi de un real folos in conditiile in care doar 38% dintre adulti si 20% dintre copii primesc tratament psihologic sau psihiatric. Ce pot face cei apropiati:

– sa ofere ajutor si sa se arate disponibili

– sa ii ajute sa acceseze serviciile de sanatate mentala disponibile

– sa ii trateze cu respect, la fel cum ii trateaza si pe ceilalti

– sa nu ii defineasca doar prin prisma bolii sau a etichetei de „nebun”

 

Preluat de aici: http://www.mentalhealth.gov/basics/myths-facts/

 

Publicat în Schizofrenie | Etichetat , | 1 comentariu

Nevoia de sens

„Noi suntem niste cautatori de modele, credem intr-o lume coerenta, in care regularitatile nu apar in mod accidental, ci sunt rezultatele unei cauzalitati mecanice sau ale intentiei cuiva” (Daniel Kahneman)

Exista o tendinta inerenta (si inconstienta) a mintii umane sa sa extraga regularitati si sa caute modele in evenimentele exterioare.Daca nu ar fi facut asa probabil ca nu am fi reusit sa supravietuim pe parcursul evolutiei, insa are si foarte multe costuri si defectiuni.

Modalitatea in care mintea ne pacaleste sa vedem intelesuri si sensuri acolo unde nu sunt a fost exemplificat intr-un mod minunat intr-un experiment realizat in 1944 de catre Fritz Heider si Marianne Simmel ( video aici: https://www.youtube.com/watch?v=sZBKer6PMtM ) Filmul prezinta miscarile unor figuri geometrice, insa mintea umana vede o actiune complexa in care figurile geometrice sunt vazute ca „agenti” cu intentie care desfasoara activitati controlate.

Majoritatea participantilor la studiu au perceput miscarea obiectelor si au atribuit intelesuri extrem de creative ( unul dintre ei spune: A man has planned to meet a girl and the girl comes along with another man. The first man tells the second to go; the second tells the first, and he shakes his head. Then the two men have a fight, and the girl starts to go into the room to get out of the way and hesitates and finally goes in. She apparently does not want to be with the first man. The first man follows her into the room after having left the second in a rather weakened condition leaning on the wall outside the room. etc) si doar unul dintre participanti a descris miscarea obiectelor in termeni pur geometrici (A large solid triangle is shown entering a rectangle. It enters and comes out of this rectangle, and each time the corner and one-half of one of the sides of the rectangle form an opening. Then another, smaller triangle and a circle appear on the scene. The circle enters the rectangle while the larger triangle is within. etc ) http://www.all-about-psychology.com/fritz-heider.html  – aici este experimentul descris pe larg, cu interpretarile participantilor in intregime).

Studii ulterioare au aratat  ca indivizii care privesc actiunea din film au si reactii emotionale la ceea ce „vad” in film si ca doar persoanele care sufera de autism sau anumite forme de aplatizare afectiva sunt lipsiti de reactie emotionala.

Ce se intampla in minte de gasim sens si tipare acolo unde nu exista?

Apophnenia si Pareidolia 

Apophenia se refera la gasirea de inteles sau de conexiuni intre evenimente care nu sunt corelate (Apophenia refers to the perception of connections or meaning in unrelated events.) Este o capacitate a mintii prezenta la cote inalte la pacientii psihotici sau la indivizii cu pronuntate trasaturi schizotipale (de exemplu o persoana care sufera de schizofrenie paranoida s-ar putea sa ia un eveniment banal – rasul cuiva de pe strada- ca pe un eveniment care este in directa legatura cu el „rade de mine”) sau la persoanele cu un nivel inalt de creativitate.

Substratul biologic al apopheniei este reprezentat de faptul ca atunci cand emisfera cerebrala dreapta este cea dominanta avem de-face cu o tendinta crescuta de a pune in joc comportamente de tipul: intuitiei, imaginatiei, creativitatii, iar acest lucru duce la o slabire a asociatilor logice.

Gasim exemple de comportamente umane influentate de apophenie aproape la fiecare pas:

superstitiile, atunci cand nu sunt pur si simplu preluate cultural, sunt bazate pe conexiuni pe care mintea le face intre evenimente care nu au legatura intre ele „trebuie sa port aceeasi camasa la examen ca sa am noroc, asa cum am avut si data trecuta”

jocurile de noroc au priza la indivizii care au senzatia ca exista un sistem de reguli pe care l-au descoperit si dupa care se pot ghida astfel incat sa castige, evident nu exista nici un sistem si industria de jocuri de noroc continua sa prospere

teoriile conspiratiei sunt construite pe legaturile pe care mintea umana le face intre informatii care nu au legatura intre ele, insa daca aceste informatii sunt puse intr-o poveste corenta ajung sa convinga foarte multi oameni (delirul unui individ cu paranoia este foarte credibil in multe cazuri) Exemplu: companiile farmaceutice sunt entitati care urmaresc profitul, profitul vine din vanzarile catre oamenii care sufera de anumite boli, deci companiile farmaceutice urmaresc sa ne tina/faca bolnavi (a se vedea vaccinurile) astfel incat sa isi creasca profiturile!

pseudostiintele (astrologia, homeopatia, etc) exploateaza capacitatea individului de a face conexiuni intre evenimente care nu sunt corelate: temperamentul/caracterul unui individ este direct influentat de data, locul si ora nasterii prin puterea pe care planetele o au asupra lui.

– nevoia de sens isi face simtita prezenta in fiecare moment al vietii noastre. De la exemplele banale si amuzante de genul „daca ma latra cainele pe strada inseamna ca sunt un om rau, pentru ca el latra doar oamenii cu suflet rau”, pana la cele cu greutate „daca mi se intampla un lucru rau (boala)  inseamna ca la un moment dat am facut lucruri rele si acum trebuie sa platesc pentru ele”

– interpretarile de tip mistic au la baza nevoia de a gasi un sens si explicatii unor fenomene care depasesc in anumite momente capacitatea noastra de intelegere. Pe parcursul evolutiei oamenii au atribuit zeitatilor fenomene de genul inundatiilor, cutremurelor, eclipselor, molimelor si au incercat prin metode primitive (sacrificii, ofrande, rugaciuni) sa readuca echilibrul natural.

Pareidolia reprezinta o alta eroare pe care mintea noastra o face atunci cand percepe stimuli nediferentiati si le atribuie o semnificatie, ii incadreaza intr-o categorie.

Cred ca fiecare dintre noi s-a uitat la un moment la nori si a gasit ca seamana cu diverse animale sau elemente din natura, David McRaney, un jurnalist american, observa: Nu poti doar sa te uiti la un nor si sa spui: Ce interesanta constructie de molecule de aer. Trebuie sa spui ca seamana cu un urs, sau in genere cu o fata. Se pare ca detinem un software de recunoastere faciala incorporat in structura noastra umana.

Este aproape imposibil sa rezisti tentatiei de a atribui un sens unui stimul vizual nediferentiat atunci cand acesta are elemente ce corespund unor credinte proprii. Asa se face ca oamenii vad OZN-uri in lumini de pe cer, personaje biblice in scoarta de copac sau paine prajita si mesaje subliminale in melodii rock pe care trebuie sa le asculti invers.

Aceste mecanisme, si multe altele, se grupeaza in ceea ce psihologia numeste biasuri cognitive, sau mai pe romaneste capcane ale mintii,de care noi trebuie sa fim constienti pentru a le putea evita sau controla.

Bibliografie:

Daniel Kahneman – Gandire rapida, gandire lenta.

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0010945208001391 (Apophenia, theory of mind and schizotypy: Perceiving meaning and intentionality in randomness

An experimental study of apparent behavior. Heider, F.; Simmel, M. The American Journal of Psychology, Vol 57, 1944
Roots of the Savage Mind. Apophenia and Imagination as Cognitive Process by MATTEO MESCHIARI
Publicat în Creier | Lasă un comentariu

Brain Awarness Week

La nivel mondial in luna martie se desfasoara o campanie promovare a informatiilor legate de creier si de cercetarile care se fac in acest domeniu. In 2014 aceasta campanie are loc in saptamana asta si cu ocazia asta o sa promovez si eu materiale si informatii legate de creier. 

In primul rand recomand o serie de emisiuni realizate de Charlie Rose sub denumirea „The brain series”.

Este un material extrem de informativ si cred ca e mult mai interesant decat foarte multe cursuri de neuropsihologie pe care le-am citit sau la care am fost. Invitat permanent in emisiune este Eric Kandel, psihiatru laureat cu Nobel pentru medicina (eu am ajuns sa ma uit la aceste emisiuni cautand materiale video cu E. Kandel), iar in fiecare emisiune sunt invitati cei mai importanti oameni in cercetarea creierului din domeniul discutat in emisiunea respectiva.

De exemplu in episodul „Mentally ill brain” in care se discuta despre bolile psihice sunt invitati:  Kay Redfield Jamison (profesor de psihiatrie la John Hopkins University School of Medicine si care a fost diagnosticata inca din tinerete cu tulburare afectiva bipolara, avand in prezent o fundatie care se ocupa de persoanele cu tulburare bipolara); Elyn Sacks (diagnosticata cu schizofrenie in tinerete si care acum lupta pentru drepturile persoanelor cu schizofrenie);  Jeffrey Lieberman (presedintele American Psychyatric Asociation si unul dintre cercetatorii cu mari contributii in intelegerea schizofreniei); Steven Warren (genetician ce studiaza bazele genetice ale tulburarilor psihice), Helen Mayberg ( un neurolog cu contributii majore in cercetarea depresiei, fiind cea care a pus bazele terapiei de tip deep brain stimulation).

Toate episoadele sunt incarcate pe Youtube si pot fi vizionate de oricine este interesat. 

In al doilea rand recomand cartea lui V.S Ramachandran – The Tell-Tale Brain: A Neuroscientist’s Quest for What Makes Us Human. Ramachandran este unul dintre cei mai cunoscuti neurocercetatori contemporani fiind poreclit „Jimi Hendrix al neurostiintei”. Pentru cine nu are timp sa citeasca cartea exista o prezentare a lui aici in care vorbeste despre creier si despre neuronii oglinda. 

 

Publicat în Creier | Lasă un comentariu